Cine erau cei trei magi?

In privinta magilor, textul evanghelic este foarte lapidar: nu ni se spune cati erau, cum se numeau, nici macar din ce tari erau de felul lor, ci numai ca veneau „de la rasarit”, ca s-au inchinat in fata ieslei in care se afla noul nascut, caruia i-au adus in dar aur, smirna si tamaie, apoi ca, spre a scapa de oamenii lui Irod, au plecat pe alt drum decat cel pe care venisera; singurul eveniment istoric verificat ramane aparitia stralucitoarei stele din anul 7 i.e.n. In decursul celor doua milenii ce s-au scurs de la ipoteticul drum al magilor, legenda a tesut in jurul lor povestiri continand elemente fantastice sau miraculoase, de asemenea i-au inzestrat cu date amanuntite privind identitatea lor, date deloc brodate pe fondul unor motive istorice, ci pe acela al unei fantezii mitice. Totul porneste din Bizantul de la inceputul secolului al IV-lea e.n., de la imparateasa Elena ( circa 250-330, dupa alte surse circa 247-327), o femeie frumoasa, posedand una dintre cele mai interesante biografii: mai intai hangita intr-un orasel din Asia Mica, devine concubina lui Constantin Chlorus, unul dintre cei patru imparati romani care au domnit simultan si care apoi a fost inlaturat de catre imparatul „principal” Diocletian; cand fiul ei, Constantin, care primise o educatie militara, ajunge imparat, o proclama oficial imparateasa. Se pare ca imparateasa Elena primise in jurul anului 313 botezul, dupa care organiza cu mult zel cautarea de relicve: gasi crucea pe care a fost rastignit Isus, mormantul lui Isus ( intre timp s-au mai gasit cateva morminte in pesterile de langa Ierusalim…), de asemenea celebrul „vesmant sfant”, necroit, al lui Isus („camasa lui Isus”) si care se gaseste astazi intr-o biserica din Trier ( mai exista cam douazeci de asemenea vesminte in alte parti). Intre altele, imparateasa Elena ( pe care mai tarziu biserica catolica a santificat-o) a descoperit mormintele celor trei magi, in trei tari diferite ale Orientului. A deshumat mormintele si le-a dus la Constantinopol, astfel s-au adaugat doua verigi legendei: mai intai, ca magii erau trei la numar – textul Evangheliei sugereaza numai ca erau multi, de vreme ce foloseste pluralul cand vorbeste de ei, si in al doilea rand ca erau din trei tari diferite, iar Evanghelia spune numai de la „rasarit”.



La Constantinopol, relicvele au stat trei veacuri, dupa care au fost transportate la biserica San Eustorgio din imprejurimile orasului Milano, unde au ramas vreme de trei veacuri, transformand modesta, pana atunci, biserica intr-un loc de pelerinaj vizitat de numerosi crestini veniti din tarile Europei apusene. Cum a stabilit imparateasa ca magii erau in numar de trei, este o enigma. Chiar si asa, dupa descoperirea presupuselor morminte in arta crestina primitiva numarul lor variaza intre doi si doisprezece, ei fiind numiti ba „magi”, ba „intelepti”, dar nicidecum „regi” sau „crai”, cel putin deocamdata.
In secolul al V-lea, papa Leon I, pe care istoria la supranumit cel Mare deoarece l-a convins pe Attila, ajuns aproape de zidurile Romei, sa se retraga, decise oficial ca erau intr-adevar trei magi de vreme ce si darurile erau in numar de trei: aur, smirna si tamaie, si trebuiau carate de trei oameni voinici… Incepand cu acea decizie papala, nici un credincios n-a mai pus la indoiala numarul magilor.
In secolul al VII-lea s-au facut pentru prima oara auzite numele celor trei magi: Gaspar, Melchior si Balthazar. Nu se cunoaste cine este initiatorul acestui botez peste veacuri si nici de unde a luat numele acestea. Unul dintre primii care le asterne in scris este calugarul englez Bede sau Beda – „cel vrednic de cinste” (Venerabilis: 672-735), staretul manastirii Jarrow, posesor al unei culturi enciclopedice (pentru acea vreme) si primul care a folosit in scris cronologia de la nasterea lui Isus, in respectiva scriere, datand de la inceputul secolului al VIII-lea. Beda Venerabilul ne da si amanunte privind infatisarea magilor: „ Primul dintre magi se zice ca ar fi fost Melchior, un batran in varsta cu parul sur. Al doilea, Gaspar, era un tanar voinic si roscovan. Al treilea, cu parul inchis la culoare si barba bogata, pe nume Balthazar. Melchior a adus aur ca dar pentru rege, Gaspar tamaie pentru Dumnezeu, iar Balthazar smirna pentru faptura umana muritoare." Aceasta descriere i-a inspirat pe artistii de mai tarziu care i-a transformat pe magii in diferite forme, de pilda, Balthazar a devenit din ce in ce mai brunet, apoi a inceput sa fie caracterizat drept „maur” si pana la urma a ajuns negru. Magul acesta negru apare mai intai in frescele din secolul al XIV-lea, fiind consacrat definitiv in celebrul tablou al lui Durer „Inchinarea magilor” – 1504, astazi la Muzeul Oficiilor din Florenta. Totusi aceasta descriere contrazice textul evanghelic: Africa, de unde ar fi putut veni magul negru se afla la sud-vest de Ierusalim, iar nu de la rasarit de unde se presupune ca ar fi venit magii.



Dar cum au devenit magii crai? Si, inainte de orice, de ce a fost nevoie sa devina crai? Raspunsul la aceasta intrebare probabil ca trebuie cautat in asa-numitele Didahii (Invatatura Apostolilor), unde credinciosul este indemnat sa nu urmareasca zborul pasarilor „ca de aici pana la slujirea idolilor nu-i decat un pas” si unde astrologia si magia („vrajitoria”) sunt condamnate, caci prin ele se ajunge de asemenea la „slujirea idolilor”. Sa nu uit sa mentionez ca in prima perioada a crestinismului primitiv, propovaduitorii lor erau preocupati de astrologie si de practicile magice, intocmai ca si reprezentantii celorlalte culte; aceasta reiese si dintr-o scrisoare a imparatului Adrian, care in jurul anului 131 vizitase Egiptul: „Cei care-si zic episcopi ai lui Christos, se inchina lui Serapis. Nu exista aici conducator de sinagogi, samaritean sau episcop crestin care sa nu fie astrolog, prezicator sau vrajitor”. Fireste, ca magii erau si ei astrologi si, fiind preoti, practicau diverse ritualuri magice, ceea ce nu corespunde cu invataturile apostolilor.
Sarcofagele continand osemintele magilor au ramas la biserica San Eustorgio pana in anul 1164, cand imparatul Germaniei, Frederic I Barbarossa, asediaza si cucereste Milano: consilierul imparatului, Rainald von Dassel, cancelar si arhiepiscop de Colonia (Koln) ceru si obtinu relicvele de la San Eustorgio ca prada de razboi. Cu un alai impresionant, moastele, asezate intr-un sarcofag luxos in forma de vana, au fost transportate cu mare pomp peste Alpi, prin Burgundia si apoi in lungul Rinului pana la Colonia, fiind depuse in catedrala carolingiana datand din veacul al IX-lea; ele se afla si astazi la Colonia. In 1248, cetatenii orasului prosper Colonia au hotarat sa construiasca o cladire demna de asemenea relicve: au daramat vechiul edificiu ridicand celebra catedrala situata pe malul Rinului, monument al arhitecturii gotice, devenit simbol iconografic al orasului si sa nu mai mentionez ca in anul 1220 cand a fost terminat chivotul in care au fost depuse moastele celor trei magi, construit in forma unei bazilici in miniatura, cantarind o jumatate de tona, statuetele magilor si ale Maicii Domnului au fost acoperite cu foita de aur, iar cele 28 de statuete ale apostolilor si profetilor, inalte de 33 de centimetri, sunt gravate in argint si placate cu aur. Toate acestea pentru a adaposti osemintele unor magi despre care nici macar nu se stie daca au existat vreodata, dar legenda, element al culturii universale si oglinda a sentimentelor etern umane, isi are legile ei, una dintre ele fiind persistenta.
In filmul de mai jos va este prezentata catedrala din Colonia:

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...