Manuscrisele de la Marea Moarta I - Primele Descoperiri

In primavara anului 1948, posturile de radio si presa din lumea intreaga anuntau descoperirea unor stravechi manuscrise in cateva pesteri din desertul Iudeii, nu departe de tarmul de nord – vest al Marii Moarte. Era vorba de manuscrise religioase, texte in parte cu caracter canonic dar si multe apocrife. Mass – media de atunci, dar si numerosi oameni de stiinta aratau ca este cea mai importanta descoperire de acest fel din ultima suta de ani, de la descoperirea in 1844 si 1859, a tezaurului de manuscrise aflat la manastirea Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai. Biblioteca manastirii constituie una dintre cele mai bogate colectii monastice de manuscrise din lume. In 1844 a fost vizitata de teologul protestant german Konstantin Tischendorf, unul dintre intemeietorii paleografiei biblice, care a ramas ingrozit de cele vazute: unii calugari foloseau foile de pergament pentru a-si inveli borcanele cu dulceata si conserve. In lazile de gunoi paleograful german gasise peste o suta de pergamente care urmau sa fie aruncate in foc. Rasfoindu-le avu surpriza sa dea peste adevarate comori bibliografice, intre altele poate cel mai vechi manuscris grecesc al Bibliei, datand din secolul al IV-lea si care ulterior a primit numele de Codex Sinaiticus – valoarea sa stiintifica nu e cu nimic mai prejos decat a celebrului Codex Vaticanus – de altfel, cele doua manuscrise dateaza cam din aceeasi perioada.
K. Tischendorf a luat cu el, in Germania, patruzeci de foi din manuscrisul sinaitic al Bibliei, pentru a le studia. In 1859, asadar, la cincisprezece ani dupa prima sa vizita, se intoarse si reusi sa descopere aproape intreg manuscrisul – mai exact: 347 de foi. Dar calugarii refuzara sa le vanda, ba chiar se impotrivira ca manuscrisul sa fie studiat. Mai tarziu, acceptara sa-l imprumute tarului Alexandru II, iar dupa ce acesta le facuse numeroase daruri: intre care o valoroasa colectie de icoane – i-l daruira in compesatie… In 1933, Codexul Sinaitic a fost achizitionat de British Museum pentru impresionanta suma de 100.000 de lire sterline si constituie astazi una dintre cele mai pretioase piese din marea biblioteca a acestei institutii. Tezaurul de la Sf. Ecaterina cuprinde si numeroase alte manuscrise in greaca, siriana, ebraica, araba, gruzina, copta, slava si alte limbi.


Manuscrisele de la Marea Moarta au inceput sa apara la lumina incepand din anul 1945, cand un tanar beduin ( beduini = nomazi crescatori de oi si capre) din tribul taamirilor, pe nume Mahomed ed-Dib („Mahomed Lupul”), cautand o capra ratacita de restul turmei, a descoperit intr-o pestera din regiunea Wadi Qumran niste suluri de piele scrise in ebraica si care ulterior s-au dovedit a avea o vechime de peste doua milenii. In anul 1947, cativa pastori din tribul taamirilor, veniti la Bethleem pentru a-si desface produsele si a cumpara marfurile de care aveau trebuinta, ofera unui anticar din oras cateva manuscrise pe pergament, pentru modesta suma de 20 de lire palestiniene. Negustorul nu manifesta nici un fel de interes pentru manuscrise si refuza sa le achizitioneze. Atunci beduinii se adreseaza altui negustor, pe nume Halila Iskander, care era si propietarul unui atelier de cizmarie: bucatile de piele puteau gasi o utilizare in cizmarie, chiar daca erau acoperite cu niste semne misterioase pe care pastorii nu le intelegeau… Dar Halila Iskander, mai cunoscut sub numele de Kado, era si membru al comunitatii siro-crestine a iacobitilor, si a banuit ca are in fata manuscrise siriene vechi, astfel prin mijlocirea unui coreligionar: anticarul Georges Isaye din Ierusalim, Kando il instiinteaza pe mitropolitul Athanasios Ioshua Samuil (Samuel Mar Athanasie), staretul manastirii Sf. Marcu (potrivit traditiei, manastirea este cladita pe locul unde se afla casa apostolului Marcu si unde Isus ar fi cinat pentru ultima oara cu ucenicii sai, localizare, probabil, legendara: „Cina cea de taina” a inspirat, intre altele, marea fresca a lui Leonardo din refectoriul unei manastiri din Milano).
Staretul Athanasie nu cunostea limba manuscriselor, dar si-a dat imediat seama ca ar putea fi foarte valoroase: proveneau din regiunea Qumran, din apropierea oazei Ain Feshkha – regiune nelocuita de secole, ceea ce constituia o garantie a vechimii lor. Incerca sa ia legatura cu pastorii, dar era prea tarziu, taamirii parasisera orasul.
Catva timp, nu s-a mai auzit nimic despre manuscrise. Staretul Mar Athanasie nu s-a grabit sa-i caute pe taamiri – pe de-o parte fiinca inca nu cunostea valoarea reala a manuscriselor oferite spre vanzare, pe de alta parte era foarte greu sa gasesti niste beduini care rataceau cu oile si caprele lor intr-o regiune izolata ca Wadi Qumran. Totusi, il instiinta pe Kando, a carui pravalie din Bethleem era o sursa obisnuita de aprovizionare pentru ciobanii din regiune, sa-i anunte pe acestia ca eventual este interesat in achizitionarea „bucatilor de piele”.
Staretul era, dupa cum aratam, si mitropolitul bisericii siro-iacobite de rit monofizic, ramura a crestinismului despartita dupa sinodul ecumenic de la Calcedon – 451, si isi trage numele din aceea ca nu recunoaste dogma oficiala crestina despre dubla natura divina si umana a lui Isus, ci numai pe cea divina. Ramura siro-iacobita a acestei biserici formeaza o comunitate destul de inchisa, folosind ca limba de cult exclusiv siriana, ceea ce explica de ce mitropolitul nu cunostea ebraica si de ce nu s-a aratat din cale afara de interesat in achizitionarea manuscriselor. Mai tarziu, insa, cand isi va da seama de valoarea sulurilor oferite spre vanzare de taamiri, interesul lui va creste considerabil. Bineanteles ca in cele din urma beduinii se reantorc si se intalnesc cu staretul Athanasie si pentru cin
ci manuscrise pe piele, care de fapt erau numai patru: doua dintre suluri cuprindeau fragmente ale aceluiasi manuscris (asa zisul statut al Comunitatii), au capatat de la mitropolit aproximativ 50 de lire. Printre celelalte manscrise se afla si textul complet al cartii prorocului Isaia, de asemenea un sul ale carui foi se lipisera intre ele formand o masa compacta, foarte greu de descifrat, iar oamenii de stiinta au reusit sa descifreze numele lui Lameh si s-au grabit sa-l intituleze conventional „Apocalipsul lui Lameh” – ulterior, dupa ce sulul a fost desfasurat si restaurat de specialisti, a primit numele de „Apocriful Genezei”, deoarece continea povestea, amplificata a Cartii Facerii din Biblie.
Manuscrisele aflate la cel de-al treilea beduin, care refuzase sa se intoarca la manastire, au fost tarziu achizitionate de profesorul Elazar L. Sukenik, de la Universitatea din Ierusalim, cel dintai care a publicat, in 1948, o descriere a primelor manuscrise. Dupa moarte sa, opera sa a fost continuata de elevii sai si in special de fiul sau Ygal Yadin, care a parasit vremelnic uniforma de ofiter spre a se dedica cercetarilor paleografice.
Intrat in posesia sulurilor si necunoscand limba ebraica, totusi a trimis oameni sa cerceteze pestera de la Qumran si s-a adresat specialistului olandez J. van der Ploeg, care se gasea atunci la Ierusalim in calitate de oaspete al Scolii franceze de arheologie, condusa de cunoscutul arheolog si biblist Roland de Vaux. In august 1947, van der Ploeg l-a vizitat pe mitropolitul Athanasie la manastire, stabilind imediat ca manuscrisul cuprindea textul Cartii prorocului Isaia…
La 25 noiembrie 1947, un negustor de antichitati din Ierusalim l-a chemat la telefon pe profesorul Sukenik, dand o intalnire la hotarul dintre orasul vechi si cel nou (pe atunci intreaga regiune trecea prin framantari politice, deoarece mandatul britanic asupra Palestinei expira si intre cele doua state Iordania si Israel a izbucnit un razboi de guerila, intre arabi si evrei, alimentat chiar de englezi…), si i-a intins peste gard o bucata de piele acoperita cu o scriere in alfabetul ebraic. Totodata, negustorul i-a impartasit lui Sukenik zvonurile despre descoperirile facute de beduini. Sukenik a ramas surprins la vederea acestor caractere ce-i erau familiare si si-a dat seama de marea vechime a manuscriselor.
La 29 noiembrie, Sukenik, impreuna cu anticarul amintit, a efectuat o calatorie extrem de riscanta la Bethleem, pentru ca sa stea de vorba cu negustorul caruia i se adres
asera initial beduinii si care, dupa cum stim, refuzase sa le plateasca modesta suma ceruta. In urma intalnirii, Sukenik a cumparat trei manuscrise si doua vase in care s-au aflat acestea.
Nu mult dupa aceea, unul dintre bibliotecarii invitati la timpul sau la manastirea Sf. Marcu, i-a vorbit lui Sukenik despre manuscrisele mitropolitului, care afirma ca le-ar fi gasit in biblioteca manastirii. Situatia politica incordata, ce se crease pe atunci in Ierusalim a zadarnicit toate efoturile lui Sukenik de a intra in contact cu mitropolitul.
La sfarsitul lunii ianuarie 1948, Sukenik a primit pe neasteptate o scrisoare din partea lui Anton Kiraz, membru al comunitatii crestine siriene, pe terenul caruia Sukenik efectuase mai multe sapaturi arheologice. Kiraz il ruga, in numele mitropolitului, sa-i acorde o intrevedere, indicand ca loc de intalnire un sector al teritoriului neutru. Noaptea, la lumina unei lanterne de buzunar, Sukenik a examinat manuscrisele prezentate si a stabilit pe loc ca unul dintre fragmente contine textul cartii prorocului Isaia. Celelalte doua fragmente faceau parte din sulul Statutului. Sukenik n-a putut cumpara in acea seara sulurile, fiindca nu luase bani cu el. Totusi, Kiraz i-a incredintat manuscrisele pentru trei zile, ca sa le poata studia mai amanuntit. La termenul stabilit, ei s-au intalnit din nou si Sukenik i-a inapoiat manuscrisele, din care izbutise sa faca extrase simple. Cu acest prilej, Kiraz i-a promis sa aranjeze in scurta vreme o intrevedere a mitropolitului cu rectorul universitatii, in vederea cumpararii manuscriselor.
Timpul trecea insa fara ca Sukenik sa primeasca vreo veste din partea lui Kiraz sau a mitropolitului. In asteptare, lucra intens la descifrarea manuscriselor achizitionate de dansul. Profesorul Sukenik a publicat sub titlul Sulurile tainuite, prima parte a unui studiu consacrat manuscriselor (1948), iar dupa doi ani a aparut si partea a doua a studiului. Prima editie integrala a textelor tuturor celor sapte suluri a aparut mult mai tarziu, dupa moartea profesorului Sukenik, sub ingrijirea elevilor si colaboratorilor sai: mai intai, primele sase suluri in limba ebraica (Ierusalim, 1954) si un an mai tarziu, in traducere engleza. Textul celui de-al saptelea sul a fost publicat de Y.Yadin in 1956. Aceasta este doar o mica parte a textelor cunoscute sub numele de „Manuscrisele de la Marea Moarta”, de fapt sunt sapte suluri descoperite in prima pestera si achizitionate in parte de staretul-mitropolit Samuel Mar Athanasie si in parte de profesorul Elazar L. Sukenik. In total, au fost descoperite asemenea manuscrise, precum si monede si alte obiecte in unsprezece pesteri din regiune: circa 40.000 de fragmente reprezentand vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise pe piele (pergament), papirus si table de cupru in opt limbi si dialecte, texte imbratisand o perioada de un mileniu (secolul al III-lea i.e.n. – secolul al VII-lea).
Bineanteles ca s-au petrecut mult mai multe lucruri atat pe vremea celor doi: staretul Athanasie si profesorul Sukenik, cat si dupa aceea, dar inceputul descoperirilor acestor manuscrise reprezinta un interes major si cu siguranta va aparea si o a doua parte a articolului in care vom incerca sa descriem continutul manuscriselor si ce legatura au acestea cu Isus si cu Ioan Botezatorul, care se presupune ca ar fi trait in aceste locuri.

4 comentarii:

  1. Barbu Robi22:29

    Frate, tare de tot articolul, eu zic ca merita o a doua parte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Zoly22:32

    Asa imi place, sa spui tot cu cuvintele tale si sa nu te lasi influentat de religie sau alte institutii. Arata tot asa cum crezi tu ca s-au intamplat, ca eu tot ma intreb care-i adevarata religie si nici acum nu stiu !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim12:25

    Hello, as you may already noted I am recent here.
    Hope to receive some help from you if I will have some quesitons.
    Thanks and good luck everyone! ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim21:35

    nu exista o religie adevarata,daca ar fi ceva ar putea fi,,iudaismul,,insa DUMNEZEU nu aproba nici una din ele chiar daca sant mii astazi si poate cu bune intentii. DUMNEZEU ,totusi aproba o singura categorie de oameni.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...