Urgiile lui Dumnezeu catre Faraon - Negurile Egiptului

Exodul (Iesirea), cartea din Biblie care povesteste ca faraonul nevoind sa lase poporul lui Israel sa plece din Egipt, tara sa a fost lovita de "cele zece urgi sau plagi". Aceste urgii reprezinta de fapt niste evenimente catastrofale pe care Valea Nilului le-a cunoscut intr-adevar de-a lungul istoriei sale, si asta nu numai o data: invazii de lacuste, de broaste, de tauni sau "muste cainesti", grindina, epidemii de variola (varsat negru) sau ciuma si altele de acest fel. Prefacerea apei in sange este ceva mult mai iesit din comun, dar oamenii de stiinta au reusit sa descopere cum se producea acest lucru: ca urmare a unor furtuni de nisip care nu sunt chiar rare in aceasta regiune, apele Nilului s-au colorat in rosu din pricina marilor cantitati de nisip fin aduse de simun, adica de vantul fierbinte si uscat al deserturilor. Astfel, gasindu-se rezolvarea la toate aceste "plagi", una dintre ele nu-si gaseste o explicatie fireasca, si aceasta este intunericul de trei zile care s-a abatut asupra Egiptului. Dar inainte de a continua, ati putea urmari cele doua parti ale filmului documentar "The Science of the Ten Plagues", bineanteles daca doriti intr-adevar sa aflati mai multe despre aceste 10 Urgii din vremea lui Moise:

The Science of the Ten Plagues (Part 1 of 2):



The Science of the Ten Plagues (Part 2 of 2):




Textul Biblic ne spune despre acest intuneric ca "era asa de intuneric in pamantul Egiptului, incat sa-l pipai cu mana..., nu se vedea om cu om, si nimeni nu s-a urnit de la locul sau trei zile." Avand in vedere aceasta intunecare, prima explicatie care ne vine in minte este o eclipsa totala de soare. Dar dupa cum bine stim, nici o eclipsa nu provoaca o intunecare totala, asta datorita faptului ca in scurtele clipe in care globul solar este complet acoperit, el formeaza un inel luminos care este de fapt asa-zisele perturberante formate din nori de gaze colorate in roz. In afara de asta, o eclipsa totala de soare nu poate dura 3 zile, ea se produce cand Luna este in conjunctie cu Soarele, asadar cand se interpune intre Pamant si Soare, si dureaza foarte putin. Concluzia finala, prin urmare, este ca o eclipsa nu poate explica satisfacator acest intuneric, aceasta negura care a intunecat cerul Egiptului.
O alta explicatie ar fi ca norii de nisip ridicati de vanturile deserturilor, dar si aici ne lovim de aceleasi argumente: norii de nisip nu intuneca total cerul. Asa ca ultima si cea mai logica explicatie ar fi ca negurile, intunericul care a invaluit vreme de trei zile cerul Egiptului, proveneau de la o eruptie vulcanica bogata in emisii de fum si cenusa. Insasi istoria pledeaza pentru aceasta ipoteza: Pliniu cel Batran, spunea de celebra eruptie a Vezuviului din 14 august 79 e.n., care a distrus orasele Herculanum si Pompei, ca negurile au ajuns pana la Misena, asezare situata pe celalat mal al Golfului Neapole, si ca aceste neguri erau atat de dense incat semanau cu intunecimea unei incaperi inchise in care s-a stins lampa. Istoria mai recenta cunoaste numeroase asemenea exemple: in data de 23 -27 ianuarie 1835, eruptia violenta a vulcanului Conseguina din Nicaragua a creat o asemenea obscuritate totala care a durat peste patruzeci de ore; vulcanul Katamai din Alaska care in iunie 1912 a erupt aruncand in atmosfera o masa de peste 20 km3 tot felul de materii magmatice, lave, cenusa, bombe vulcanice, gaze, astfel ca pe o raza de cateva sute de km, intunericul a fost atat de dens incat, conform relatarilor unor martori, "lumina unei lanterne tinute la capatul bratului nu era vizibila". Cu toate aceste relatari, trebuie sa mentionam ca in Egipt nu existau vulcani. Cei mai apropiati vulcani se afla in Peninsula Arabica, unde documentele mentioneaza cateva eruptii, dar de intensitate foarte mica.
Se pune atunci intrebarea daca eruptia unui vulcan aflat la mare departare ar putea sta la baza originii evenimentului din cartea Exodului. Un vulcan de o asemenea amploare este Rakata de pe insula Krakatoa, care a produs o uriasa eruptie in august 1883. Acest vulcan care dupa doua sute de ani de hibernare, s-a trezit si la 25 august a aruncat in atmosfera o ploaie deasa de noroi, care ajungea pana in insulele invecinate si pe coastele Javei si Sumatrei, unde izvoarele si fantanile au fost astupate cu totul, iar plantatiile de orez acoperite. Soarele a disparut si in plina zi s-a lasat un intuneric de nepatruns. Acest cataclism de pe Krakatoa, chiar daca era foarte departe de Egipt si nu a putut sa stea la baza negurii din Biblie, totusi el a facut 40.000 de victime omenesti. Se spunea ca el a fost atat de violent incat s-a resimtit in toata lumea, raspandindu-se pe o suprafata de 750.000 de km2 .
Vulcanul care ar putea sta la baza povestii biblice din cartea Exodul, se pare, dupa majoritatea cercetatorilor, ca s-ar afla pe insula vulcanica Thira, aflata la numai 120 km de Creta. Aici, in incercarea de a descoperi disparitia brusca a civilizatiei minoice, avand in vedere sapaturile facute la Cnossos, Phaistos, Hagi Triada, Tylissos si in alte locuri din Creta, au aratat ca palatele si casele oamenilor s-au prabusit pe neasteptate, intre 1525 si 1529 i.e.n. La inceput s-au pus aceste distrugeri pe seama unor cuceritori straini care ar fi invadat insula, ca mai tarziu, prin 1939 sa se descopere la Amnisos, gropi pline cu piatra ponce si diferite alte roci vulcanice, deplasate sub actiunea unor puternice mase de apa, atingand o grosime de nu mai putin de saizeci de metri. Se spune ca eruptia de pe Thira a fost de patru ori mai puternica decat cea din 1883 de pe Krakatoa, tinand seama si de faptul ca diametrul craterului vulcanului de pe Thira era de peste 19 km. Avand in vedere faptul ca explozia de pe Krakatoa a avut o putere de 200 megatone de T.N.T., adica de 15.000 de ori mai mare ca bomba aruncata la Hirosima, ganditi-va la vulcanul de pe insula Thira care, dupa cum am mentionat,expolzia a fost de patru ori mai puternica. Atunci, se pune intrebarea: Chiar putea eruptia vulcanului de pe Thira sa provoace biblicele "neguri" ale Egiptului? Majoritatea cercetatorilor inclina spre un raspuns pozitiv, sustinand ca in Mediterana Orientala, vantul dinspre nord este dominant aproape intreg anul, iar norii de fum s-au indreptat spre litoralul nord-african, mai exact spre Egipt. Deci in concluzie, Dumnezeu, se prea poate, sa fi folosit vulcanul de pe aceasta insula Thira pentru a aduce asupra faraonului aceasta cea de-a noua plaga: intunericul.

8 comentarii:

  1. Anonim15:31

    Există o explicaţie cum a putut Moise să transforme toiagul în şarpe. mai mult, nu numai el, dar şi slujitorii faraonului au prefăcut toiagul în şarpe?.. Apoi mâna lui Moise s-a acoperit cu lepra şi al treilea miracol, a transformat apa în sânge

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim20:06

    findca dumnezeu exista si moise prin puterea lui dumnezeu o facut ca toiagul sa se transforme in sarpe.dumnezeu sa va binecuvinteze

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim13:55

    Abureli, Dumnezeu a creat universul si El ii infinit, nici un lucru infinit nu pote fi explicat, deci, daca El vrea sa faca intuneric 3 zile o face si o poate face fara sa se foloseasca de vulcani, El a creat lumina si o poate lua cand vrea El. Si despre vulcani, oameni stiu daca a erupt dar nu au de unde sa stie cat de puternic a fost, astea sunt doar explicatii a moaca, de ex. daca gasesti un schelet de caine, sti ca a fost un caine, dar nu sti daca a avut pui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim17:57

    http://www.scribd.com/doc/73921379/Petre-Morar-Dacia-Ariana

    RăspundețiȘtergere
  5. Ştim extraordinar de puţin despre existenţă în sine. Suntem într-o continuă cercetare a spaţiului apropiat şi îndepărtat, micro şi macrocosmosului, şi am descoperit că nu am descoperit mai nimic... din ce se poate descoperi... La baza concluziilor stau foarte multe teorii, ipoteze, deducţii logice şi calcule matematice. Asta este ştiinţa. Şi cu ştiinţa asta seacă unii au tupeul să dea verdicte despre veridicitatea relatărilor biblice! Prietene, ia-o mai uşurel! Mai degrabă, aşează-te cuminţel în banca şcolii lui Dumnezeu şi învaţă un principiu: teama de Domnul este începutul înţelepciunii. Profunzimea acesteia se capătă printr-o relaţie fiu-Tată, dedicată, în care eşti una cu Hristos, Hristos în tine şi Tatăl în Hristos (Ioan 17:21-23)...
    Pe de altă parte, vedem că Dumnezeu se descoperă pe Sine şi creaţia Sa celor ce-L caută. Vedem un exemplu, pe Iov (Iov 26:7), care afirmă că pământul este rotund şi se menţine pe orbită prin forţe de natură magnetică. Doar că le-a descris la nivelul tehnologic din timpul său. Când a descoperit ştiinţa că pământul e rotund şi se învârteşte?? Şi culmea, a rămas mai celebră afirmaţia "E pur si muove" a lui Galilei, decât a lui Iov... Tot Iov (Iov 26:14) ne spune că acestea (ceea ce descoperim noi) sunt doar marginile căilor Sale şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi. Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?
    Dumnezeu să se îndure de noi...!

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim01:04

    Fraţilor,cunoaşteţi legămîntul între doamne doamne şi noe??

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragule intr-o bună zi vei sfarsi calatoria pe acest pamant si in urmatoarele 5 secunde vei descoperi ca stai in fața iremediabilului şi va fi prea târziu

    RăspundețiȘtergere
  8. VALENTIN BADEA13:32

    in afara faptului ca stiinta a demonstrat existenta reala a lui dumnezeu ca fiind o energie constienta (si nu un mos cu barba)denumita si HIPERCONSTIINTA UNIVERSALA , a mai demonstrat ca biblia este o scriere psihologica de nivel josnic, a demonstrat ca cei ce au scris biblia erau ,analfabeti , altii nu aveau nici cele mai elementare cunostiinte despre astrologie , ca s- a inceput scrierea ei inaintea existentei faptelor , inventand multe personaje cheie din biblie. Stiinta a mai demonstrat ca aceasta HIPERCONSTIINTA UNIVERSALA nu are timp de razboaie ,sau sa organizeze sisteme de convietuire sau societati libere sau imperiale. EL are mult mai multe si mai lucruri de facut si controlat in univers. Iar ISTORIA ne-a aratat ca biblia a fost si este un instrument in mana unor nenorociticare au tinut anima umana sclava ,mintea sluga si corpul in suferinte, creand in numele lui DUMNEZEU CRIME ODIOASE -RAZBOAIE , CERTURI , CONFLICTE POLITICE , DOCTRINE SADICE, NAZISTE, RASIALE. IATA DE CE BIBLIA E O CARTE CARE AR TREBUI SA NU MAI FIE. OMUL PRIN DREPTUL DE VIATA LIBER DAT DE CATRE DUMNEZEU A SCAPAT PRIN MARI JERTFE SI SACRIFICCI DE ACEASTA PLAGA SI A SCRIS IN DOAR 100 DEANI CODUL CIVIL LIBER -PE CARE IL GASIM DOAR IN TARILEUNDE LIBERTATEA SI DEMOCRATIA AU FOST INSFARSIT CASTIGATE.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...