Muntele Sinai si drumul israelitilor eliberati din Egipt

Calatoria lui Israel spre Canaan, prin peninsula Sinai nu a fost, se pare, un drum foarte usor de parcurs. Unii cercetatori afirma ca o ruta directa, i-ar fi adus pe pamantul fagaduit in doua saptamani, dar pentru o asa multime dezorganizata de sclavi eliberati, ratacirea prin desert le-a adus o multime de avantaje si mai ales posibilitatea de organizare, chiar daca au colindat prin acest pustiu, chinuiti de foame si de sete pana la Muntele Sinai.
Cunostiintele arheologice si topografice, chiar si unele identificari geografice sunt inca nesigure, asupra descoperiri Muntelui Sinai. Cu toate acestea, in orice atlas geografic vom intalni Muntele Sinai, in araba: Djebel

Musa, adica "Muntele lui Moise", situat in Peninsula Sinai, dar de fapt nu avem de-a face cu Sinaiul biblic, ci cu un munte care si-a primit tarziu numele, probabil in jurul anului 430 e.n., cand la poalele lui s-a cladit si manastirea Sfanta Ecaterina, unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult de acest fel. Bineanteles ca diferiti teologi si alti cercetatori au incercat de-a lungul anilor sa gaseasca adevaratul munte Sinai, ghidandu-se dupa a doua si a patra carte a lui Moise, numite Exodul si Numeri, unde sunt mentionate toate locurile in care israelitii s-au oprit sa se odihneasca, intizandu-si corturile negre din piele de capra.
Intelesul vag al unor locuri cum sunt Sucot, Etam, Pihahirot, Migdol si Baal-Tefon, permit existenta unor teorii diferite asupra rutei exacte spre munte. Cercetatorii au descoperit nu mai putin de doisprezece munti care ar putea corespunde indicatiilor date de Biblie, situati in patru tari: Egipt, Israel, Iordania si Arabia Saudita. Printre acesti munti, care de fapt, unii sunt simple dealuri, nu figureaza cel care poarta astazi numele Sinai.
In anul 1972, se presupunea ca un al treisprezecelea munte, descoperit de Menasche Har-El, profesor la Universitatea din Ierusalim, avand specialitatea: geografia istorica si biblica, si fiind obsedat de descoperirea Sinaiului biblic, el a starnic oarecare senzatie, deoarece afirmatiile sale aduceau mult aproape cu relatarile biblice.

Search for the Real Mt. Sinai - The Altar:



Ipoteza profesorului Har-El porneste de la premisa ca, iesind din Egipt, israelitii n-au trecut Marea Rosie... Totul se datoreaza unor erori: textul ebraic mentioneaza "jam suf", care in traducerile timpurii ale Bibliei a fost redat ca "Marea Rosie", cand in realitate inseamna "marea cu trestii" sau "lacul cu trestii". Cuvantul "trestie" constituie o indicatie foarte importanta, fiindca aceasta planta nu creste in apa sarata a marii, ci numai in apa dulce sau in apa salcie a mlastinilor, ori pe vremuri intre Mediterana si Golful Suez se intindea un lant de lacuri interioare cu caracter mlastinos, alimentate de Nil, unele dintre ele devenind, dupa 1869, parte a canalului Suez si avand astazi apa de mare, sarata, improprie cresterii trestiei. Acest profesor Har-El sustine, ca pe aici au trecut israelitii in actuala Peninsula Sinai, unde in apropiere de actualul oras egiptean Kabrit, tocmai acolo unde cele doua Lacuri Amare se uneau: Marele Lac Amar si Micul Lac Amar. Pana la construirea canalului a existat aici un vad de trecere, nu totdeauna acoperit cu apa. Primul loc de popas, dupa trei zile de mers (desi profesorul sustine ca nu trei zile au mers israelitii pana aici), a fost Mara (Exodul: "Au ajuns apoi la Mara, dar n-au putut sa bea apa nici din Mara, ca era amara"). Har-El identifica Mara cu locul numit "Fantana Amara" (in araba: Bir el-Marah), situat la est de actualul oras Suez, de cealalta parte a canalului.
Al doilea loc de popas a fost Elim ("Apoi au venit in Elim. Si erau acolo dousprezece izvoare de apa si saptezeci de pomi de finic") - care ar fi, conform ipotezei profesorului, o oaza aflata la 11 Km spre sud-est, numita astazi Ajun Musa, adica "izvoarele lui Moise", desi in cuprinsul Peninsulei Sinai sunt intre doua si trei sute de oaze, numai aceasta are douasprezece fantani. In privinta celor saptezeci de finici (curmali), o numaratoare nu-si mai are rostul in trei milenii, configuratia vegetala a unei oaze se schimba...
O alta importanta deosebita prezinta al treilea loc de popas, Rafidim, de unde, conform textului biblic, muntele Sinai (desemnat uneori si sub numele de Horeb) poate fi vazut. Profesorul din Ierusalim si ziaristul Gordon Gaskill (al carui reportaj a aparut in numarul din septembrie 1973 al revistei "Reader's Digest) au urmat intocmai indicatiile textului biblic, calatorind cu jeepul lor mai intai de-a lungul peninsulei cat ar fi "cale de o zi de mers", apoi la stanga, in interiorul peninsulei, si au facut-o ignorand drumurile obisnuite, de constructie recenta - au folosit o cale naturala, anume un ued, adica o albie uscata a unui rau, destul de larg, numit Wadi Sudr, care urca spre inaltimile lipsite de vegetatie din interior. Astfel, s-au oprit la cateva sute de metri de un deal cu creasta zimtata, presarat cu stanci albicioase si crapate, inaltandu-se la circa 600 m deasupra peisajului arid: Sim Bisr - nume care in traducere inseamna aproximativ "Revelatia Legii" sau "Legile Oamenilor". Aceasta ar fi, conform ipotezei lui Har-El, Muntele Sinai - Horebul din Biblie.
Cu toate aceste descoperiri, sunt pe deplin convins ca mult mai interesante ar fi dovezile prezentate in acest film documentar de mai jos, care aduce o si mai recenta si bogata argumentatie despre Muntele Sinai si drumul parcurs de israeliti:



Manastirea Sfanta Ecaterina de la Muntele Sinai:

8 comentarii:

  1. Anonim11:28

    Pentru locuri cum sunt Sucot, Etam, Pihahirot, Migdol si Baal-Tefon, uite la = http://www.sinai-horeb.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim00:45

    Ma intreb de ce exista oameni care nu cred total in Biblie. Se vede lipsa lor de credinta. De ce sa nu fie actualul munte Sinai adevaratul munte Sinai pomenit de Biblie ? Ce este asa de greu de crezut ? Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, si Dumnezeu spune numai adevarul. De ce nu-L cred pe Dumnezeu care este autorul Bibliei ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim16:07

      Omul crede pe măsură ce dobândeşte puterea de înţelegere a CUVÂNTULUI, fapt care se petrece de fapt în relaţia fiinţei umane cu orice TEXT care , vădit, nu întâmplător îi cade sub privire. Dacă nu ţi-i dor să revii asupra LUI, este semn că nu eşti pregătit să-i pătrunzi înţelesul, moment în care va trebui să te străduieşti cu toată mintea şi cu tot sufletul să ţi-l apropii.....
      Egredera,Egredera.

      Ștergere
    2. Anonim12:53

      Actualul Munte Sinai a fost numit asa mult mai tarziu adica cu cateva sute de ani dupa Christos. Atunci unde este necredinta? Oare daca crezi ce zic unii oameni la un moment dat e credinta si daca descoperi ca adevarul este altul decat sa spus e necredinta ?Cerceteaza singur https://youtu.be/ICBv1760hTQ

      Ștergere
  3. Anonim15:55

    In BIBLIE nu exista contradictii.BIBLIA se explica prin EA INSASI.Crede numai si roaga-te ca sa gasesti raspunsurile de care ai nevoie.In SFANTA SCRIPTURA DUMNEZEU porunceste:SA NU AI ALTI dumnezei in afara de MINE.SA NU-TI FACI CHIP CIOPLIT ;sa nu te inchini inaintea lui.Citeste mai departe in EXOD 20 .Avem nevoie de UNICUL DUMNEZEU !EL ARE TOATA PUTEREA IN CER SI PE PAMINT.Nu va lasati amagiti de tot felul de plasmuiri cu moaste , cu aratari miraculoase etc... DOMNUL ISUS HRISTOS A MURIT PENTRU PACATELE NOASTRE SI A INVIAT.S-A INALTAT LA CER SADE LA DREAPTA TATALUI SI MIJLOCESTE PENTRU NOI.Vrei mantuirea? Crede in EL si vei fi mintuit.

    RăspundețiȘtergere
  4. sincer15:29

    Anonimule, nu te agita atata, nu inseamna necredinta daca ai si alta varianta, pentruca Biblia nu-ti da o localizare exacta pe o harta de acum 3400 de ani, Uita-te pe o harta si vei vedea ca e posibil si varianta asta.... Cum a trecut Moise cu turma lu' socru-sau din Madian peste golful Akaba, ca sa ajunga la mt.Sinai din Peninsula, cu localizarea actuala (moderna) ? Nu-ti schimba credinta daca si aceasta varianta ar fi luata in discutie !

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim16:13

    Galateni 1:17 4:25 Isaia 43:16 51:10 ,sunt versetele care susțin uimitorea descoperire -Muntele Sinai in Arabia și trecerea Mării Roșii prin golful Aquaba,..... au fost găsite dovezi arh.de necontestat și se lucrează la un film de lung metraj.Există pe net confirmare din partea multor prof.univ.dr.din diverse țări.

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim08:09

    Nu trebuie să ne contrazicem. Este bine cunoscut că sunt foarte mulți oameni de știință care au unica preocupare că prin cercetările lor să tragă concluzii că în Biblie sunt erori. De fapt ei vor să inducă ideea ca Iisus Hristos nu a existat. În Biblie nu sunt erori, fiecare traduce în funcție de scop. Este f clar că muntele Sinai Este exact acolo, ca și Sf Ecaterina.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...